Beneficiile exercițiului fizic

Postat pe 09.10.2012 0:00:00

Dacă ați fost diagnosticat cu diabet, mai ales cel de tip 2, foarte probabil medicul dumnevoastră v-a recomandat să faceți și exercițiu fizic. Mișcarea este unul dintre componentele importante ale tratamentului, și nu doar o recomandare generală.

În diabet, exercițiul fizic ameliorează răspunsul organismului la insulină și ajută la controlul valorilor glicemice, mușchii consumând glucoză fără să aibă nevoie de insulină.

Exercițiul fizic prezintă însă multe alte avantaje pentru sănătatea, atât fizică cât și psihică. Dacă, în trecutul istoric al medicinei, repausul fizic era foarte des recomandat în multe boli, astăzi, în majoritatea problemelor de sănătate, mișcarea este benefică și nu prezintă contraindicații.

Și în prezent continuă să fie descoperite beneficii ale exercițiului fizic. Pentru a vă stimula să nu neglijați importanța unei vieți active, iată câteva dintre cele bine fundamentate științific:

Prevenirea și ameliorarea bolilor cardiovasculare

Abundența de studii în acest sens nu mai lasă loc de îndoială că exercițiul fizic nu doar previne tulburările cardiovasculare, atât de prevalente în asociere cu diabetul, dar le și ameliorează, dacă sunt prezente, în ceea ce privește simptomele, evoluția, durata și calitatea vieții. Exercițiul fizic ameliorează funcția inimii și pe cea respiratorie, ceea ce se reflectă în beneficii pentru toate organele.

Reducerea tensiunii arteriale

Diabetul nu predispune el însuși la hipertensiune, dar hipertensiunea și diabetul sunt doi factori de risc cardiovasculari importanți, și, dacă aveți diabet, este important să vă controlați tensiunea arterială. Exercițiul fizic, mai ales cel de tip aerob, contribuie la acest lucru, însă studii recente arată că și exercițiile fizice de rezistență, sau izometrice, pot ajuta.

Controlul grăsimilor din sânge

Dislipidemia, sau dezechilibrul substanțelor grase (lipide), este un alt factor important de risc cardiovascular, ce vă poate scurta viața. Dislipidemiile pot apărea din cauza diabetului sau independent de acesta, însă, indiferent de cauză, trebuie tratate. Ca și în hipertensiune, pe lângă medicamente, care s-ar putea să fie indispensabile, exercițiul fizic contribuie la un nivel echilibrat al lipidelor din sânge. Efecte importante ale mișcării sunt scăderea nivelului trigliceridelor în sânge și creșterea colesterolului HDL, așa-numitul „colesterol bun”, ale cărui valori crescute sunt un factor de protecție al sănătății.

Controlul greutății corporale

Mai ales în diabetul de tip 2, obezitatea este atât un factor precipitant, cât și agravant. Chiar dacă aveți un bun control al glicemiei, inclusiv cel conferit de insulină, e important să faceți efortul de a scădea în greutate. Și aici, exercițiul fizic este un instrument eficace, alături de dietă.

Scăderea riscului de cancer

Există dovezi puternice că exerciţiul fizic scade riscul de cancer al sânului şi al colonului. Alte studii sugerează că ar contribui şi la scăderea riscului de cancer pulmonar, al prostatei şi al endometrului (stratul interior al uterului).

Păstrarea echilibrului mental şi psihologic

Faptul că exerciţiul fizic ameliorează tulburările de anxietate şi depresie, reprezintă o descoperire relativ recentă. Conform unei metaanalize (o analiză a mai multor studii pe acelaşi subiect), exerciţiul fizic este la fel de eficace ca tratamentul cu medicamente în formele uşoare de depresie. Depresia şi anxietatea sunt probleme frecvente asociate oricărei boli cronice, cum este şi diabetul, iar exerciţiul fizic vă poate ajuta să le ţineţi la distanţă. În general, activitatea fizică este importantă pentru o viaţă psihică sănătoasă şi pentru a vă simţi bine în propriul corp şi în propria minte.

Rezistenţa fizică

Prin multiple efecte, exerciţiul fizic vă permite să vă păstraţi sau să vă creşteţi forţa şi rezistenţa până la vârste înaintate, ceea ce vă permite să continuaţi să vă bucuraţi din plin viaţă şi să rămâneţi activ(ă). Mişcarea creşte forţa musculară, capacitatea de efort, şi rezistenţa oaselor (previne osteoporoza).

Exerciţiul fizic nu este, desigur un panaceu, şi nu vă dispensează de nevoia de alte tratamente, dacă au fost prescrise de medic. Trebuie să vă întrebaţi medicul dacă tipul de exerciţiu fizic la care v-aţi gândit e potrivit şi sigur pentru dumneavoastră. Acestea fiind spuse, mişcarea, chiar şi cea moderată, este un gest simplu care vă poate ajuta să aveţi un mai bun control al diabetului, o stare psihică de bine, o durată şi o calitate a vieţii mai mari.

Vlad Stroescu
07.11.2013 0:00:00

Vlad Bogdan Stroescu

este medic specialist în Psihiatrie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și a efectuat rezidențiatul de psihiatrie în Spitalul Alexandru Obregia. Ulterior, a lucrat în Metz, Franța, în domeniul psihiatriei de urgență și cel al psihiatriei de legătură, la confluența dintre psihiatrie și afecțiunile somatice. Actualmente, practică psihiatria în București, este implicat în cercetarea antropologică medicală și scrie articole pe teme medico-sociale în presa centrală și culturală.

au răspuns la "Beneficiile exercițiului fizic"

Lasă un comentariu
* Conform Termeni si Conditii ne rezervam dreptul de a nu publica comentariul,
sau a va contacta. Multumim!